Departamentul de BIOINGINERIE și BIOTEHNOLOGIE...puțină istorie
MERGI LA: ANUNȚURI
Departamentul de Bioinginerie și Biotehnologie, DBB, a fost înfiinţat prin Hotărârea Senatului UPB nr. 73/19 din 28 Februarie 2002, fiind subordonat direct Universității POLITEHNICA din București.
Această structură a fost creată pentru a coordona programe de master din domeniul ingineriei și tehnologiei biomedicale.
In anul 2010, DBB a fost integrat într-o nouă facultate a universității, Facultatea de Inginerie Medicală (FIM).
Intr-o primă etapă (începând cu anul 2002) programele de master oferite de DBB au fost în număr de cinci:
Ele au fost coordonate de domnii Profesor Alexandru Morega și Sorin Kostrakievici asigurând pregătirea interdisciplinară, complementară, a absolvenților de licență având diferite specializări (specializări tehnice clasice-ingineri sau absolvenți de studii medicale, etc).
Colectivul DBB era format din specialiștii pentru domeniul medical ai Universității POLITEHNICA din București (UPB) precum și profesori ai Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila“ din București (UMF). Trebuie să amintim profesorii care au fost printre primii care au predat la disciplinele programelor de master încă de la început: doamnele Profesor Ioana Demetrescu, Mihaela Morega, Rodica Strungaru, Mariana Craiu, Aurelia Meghea, Ana Aurelia Chirvase, Doina Bucur, Sonia Herman, Mihaela Onu, Georgeta Voicu, Ileana Rau și domnii Profesor Alexandru Morega, Sever Pașca, Corneliu Bălan, Sorin Kostrakievici, Horia Iovu, Radu Dogaru, Mihai Caramihai, Iulian Antoniac.
Programele de master au continuat până în prezent, cu modificările naturale perioadei de două decenii parcurse de la înființare.
Programele Inginerie Medicală și Substanțe, Materiale și Sisteme Biocompatibile și-au revizuit oferta educațională iar programele de master Biotehnologie, Biomateriale, Bioinformatică au fost înlocuite cu unele adaptate pregătirii actuale a studenților Facultății de Inginerie Medicală.
Evident, numărul profesorilor implicați în procesul de învățământ s-a mărit iar specializările dumnealor s-au diversificat pe măsura modernizărilor din planurile de învățământ făcute.
Oferta educațională a facultății cuprinde în prezent atât programe de licență cu două specializări începând cu anul III de studiu:
cât și de master :
Intreaga activitate a departamentului a fost coordonată de directorii pe care i-a avut de-a lungul timpului:
cu ajutorul întregului colectiv al profesorilor titulari, al profesorilor asociați și al secretarelor departamentului care au asigurat partea administrativă a departamentului: